Caloianul aparține numai culturii de pe Valea Dunării inferioare care s-a extins înspre văile tuturor râurilor din sudul Carpaților cu precădere în zona unde au fost centrele regatelor getice Caloianul (în greacă kalos = „bun” și Iani = „Ioan”), este o datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Caloianul a fost un ritual de inițiere, probabil de sorginte tracă, peste care s-a suprapus ulterior un ritual al aducerii ploilor.

Obiceiul coincide cu o perioadă climaterică de mare însemnătate pentru încolțirea și creșterea culturilor, având drept scop asigurarea unor condiții normale de precipitații naturale. Apa care este simbolul vieții, este invocată pentru a obține fertilizarea pământului și fecunditatea animalelor, cu scopul obținerii belșugului pentru țărani. Oamenii bisericii, pentru a elimina zeul păgân, l-au asimilat cu Ioan Botezătorul.

Este reprezentat ca o păpușă confecționată din lut sau alte materiale, împodobită cu cojile de la ouăle vopsite de Paște și cu flori și îngropată sau lăsată să plutească pe o apă, în cadrul unui ceremonial tradițional.